Tulburările limbajului scris - citit, Disgrafia - Dislexia

Dislexia este definită ca dificultate de a citi, manifestată prin tulburări la nivelul percepţiei auditive, optice şi a celei kinestezice ca semne revelatoare.

Disgrafia se referă la tulburările ce intervin în actul grafic. În actul grafic, tulburările disgrafice ce intervin, nu sunt simple oscilaţii ale procesului de cunoaştere, ci o incapacitate de exprimare ce are drept particularitate constanţa pe o perioadă mai lungă.







Sunt trei etape importante în analiza însuşirii şi dezvoltării abilităţii de a scrie şi a citi:
- Preabecedară;
- Abecedară;
- Postabecedară.

Etiologia tulburărilor limbajului scris-citit

      Aşa cum reiese din definiţia dată de Emil Verza, disgrafia-dislexia nu este numai o insuficienţă a însuşirii scris-cititului, ci o incapacitate de a edifica scheme motorii sau perceptive suficient de diferenţiate care să asigure identitatea grafemelor în scriere-citire.

      Ca efect al disgrafiei-dislexiei subiecţii prezintă tulburări şi în funcţiile superioare ale limbajului, tulburări de percepţie, preluarea noţiunilor, în înţelegerea raportului formă-fond, în desprinderea-reţinerea formei.

Dezvoltare şi simptomatologie în disgrafie-dislexie

În continuare vor fi prezentate câteva manifestări ale tulburărilor disgraficedislexice:

a) Scrisul încet, lent, stacato;

b) Dificultăţi în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic şi în înţelegerea sensului convenţional al simbolurilor lexiei;

c) Dificultăţi în respectarea regulilor gramaticale şi caligrafice;

d) Omisiuni de litere, grafeme şi cuvinte;

e) Adăugirile de litere, grafeme şi cuvinte;

f) Substituirile şi confuziile de litere, grafeme;

g) Contopiri şi comprimări de cuvinte;

h) Nerespectarea spaţiului paginii, sărirea şi suprapunerea rândurilor;

i) Scrisul servil şi scrisul în oglindă.